Creatie

Ochi mari, caprui, care priveau curiosi. Avea vreo patru ani. Nu era foarte vorbaret, se juca in liniste, visand ca micile lui masinute sunt reale. Nimic foarte neobisnuit pana aici, pentru un baietel. Se implica prea mult in orice joc, toate pareau imperfecte si bune de desfacut, apoi de imbunatatit. Invata dupa principiul incercare si eroare. A stricat intr-adevar cateva zeci, dar incepuse sa devina mai bun, odata cu trecerea timpului. Ce e ala un televizor color?! Asta era ceva cu adevarat revolutionar, nimeni nu avea pe atunci o asa minune a tehnologiei, i se parea mai mult un zvon decat o realitate. Printre ideile care ii incolteau zilnic in minte s-a strecurat una in care se facea ca are si el asa ceva. O cutie din care sa curga imagini colorate. O bucata mare de polistiren. Un dreptunghi de plastic transparent. O hartiuta dintr-o carte, hartiuta pe care e tiparita o fotografie cu o masina rosie. Lipici. Bolduri. Timp. Dexteritate. Rabdare. Toate ii erau la indemana. Lucra de cateva ore, scobitura polistirenului aducand acum cu ceea ce visa el ca e un televizor. Mai tarziu, munca de o zi luase forma unui miniatural obiect, cu butoane ce stralucesc in lumina galbuie a becului cu incandescenta atarnat de tavan. Si-a admirat creatia vreme de cateva minute. Era intr-adevar ceea ce visase, mandria ca din micutele lui maini iesise asa ceva ii incalzea aproape fizic pieptul. Totusi...ceva nu pare in regula. Nu e chiar perfecta, si atinge coltul ecranului, incercand sa-l indrepte. Cutia de polistiren crapa. Ochii mari se umplu de lacrimi, degetele tremura si apoi inevitabilul... loveste cat poate de tare replica fragila, transformand-o intr-o mica gramada de bucatele albe. Plasticul ce tine locul ecranului se rupe si el cu un trosnet sec, sfasiind imaginea lipita pe spate. Figura ii devine o masca a deznadejdii, realizand ca munca lui de o zi, micul lui televizor color, tocmai a cazut prada unui distrugator impuls de moment. A ramas acolo aproape o ora, privind resturile ce niciodata nu vor mai putea alcatui un vis din trecut. E prea mult o ora, trebuie sa mearga la culcare acum. A adormit cu imaginea unui lucru aproape perfect, care a fost al lui pentru cateva momente. Si pe care tot el l-a strivit. Povestea este reala si desi au trecut cateva zeci de ani, ochii mari privesc la fel de curiosi, visul unei perfectiuni a ramas, la fel si impulsurile distructive.