Razboiul sexelor

http://sufletdetarfa.blogspot.com/2011_10_01_archive.html
Mi-a trimis un prieten link-ul de mai sus... Interesant, am devenit captiv al propriei mele curiozitati si l-am parcurs de la cap la coada. Nu e extraordinar de bine scris, nu are cine stie ce idei din cale afara de interesante, DAR e o buna lectura, fie si privind numai din perspectiva unui anumit tip de femeie... Barbatii devin (asta daca nu sunt deja) prosti in momentele in care apare una buna de tot, ba chiar cretini cu diploma daca respectiva "bunaciune" le mai si sufla provocator pe langa ureche. Urmatorul pas il reprezinta stupizenia absoluta si in multe cazuri chiar tradarea oricaror principii de viata si prietenie, asta traducandu-se prin clasicul "ma dau cel mai rotund dintre rotunzi, imi bag in cacat pana si pe cel mai bun prieten, cheltui si ultimul leutz pe care-l am in portofel, fac sluj pana nu mai pot, doar-doar fata va ramane impresionata de calitatile mele si voi transforma susoteala si flirtul in gemete si dorinta". Asta e. Punct. Ei, vedeti voi, dragi cititori, asta e, in opinia mea, definitia unei (imi cer scuze pentru ca voi deveni extrem de plastic in exprimare, dar simt nevoia sa continui in acelasi registru cu "tarfa" din blogul citat) cum spuneam, definitia unei mostruos de murdare basini, care nu va face altceva decat sa-ti murdareasca chilotii tai de mascul feroce, inteligent, spiritual, bogat, potent si irezistibil... De ce spun asta? Pentru ca in pofida tuturor atributelor insiruite mai sus, tot nu vei reusi sa bagi "bunaciunea" la tine in pat, si mai rau, te vei pierde printre toti ceilalti care vor adopta un comportament identic, poate chiar mimetic, si vei ajunge tot singur acasa, injurand usor in barba, din mai multe motive, chiar... una la mana ca ti-ai si f**ut increderea in tine, ca nu esti irezistibilul zeu ce credeai tu ca esti, doi la mana pentru ca ti-ai faultat si cativa prieteni in incercarea de a dovedi sexului slab ca tu esti cel mai rasarit dintre toti, trei la mana ca oricum te-au faultat si prietenii, mergand pe acelasi considerent,si n-a fost placut, patru, vei adormi scrasnind din masele si cu nevoile nesatisfacute, dar cu saliva in coltul gurii, rememorand toate clipele in care te-a privit lasciv, dandu-ti sperante... Deci, ce rahat ai castigat?! nici unul... in schimb ea va merge spre casa, singura sau cu unul la libera alegere, imbatata de succes, razand de toti papagalii aia care s-au calcat in picioare pentru ea, desi erau prieteni. Si reciteste acum pasaje din blogul citat, din nou! O vezi cum se simte? Ea e regina, ea e aia care intoarce lumea pe dos, care poate avea orice si pe oricine, imbatabila si incredibil de sireata si inteligenta. Si cobor la un nivel ce nu ma caracterizeaza: SA MORI TU?! Ia sa vedem ce ii pot eu raspunde domnisoarei respective. Privind toate postarile tale (si poate nu esti reala, poate doar refulezi in scris, dar refulezi destul de convingator) recunosc o tipologie deloc singulara, recunosc un comportament si o filosofie de viata pe care am mai intalnit-o, si nu o data. Ei, aici e fisura prin care te va aduce pe fundul oceanului, mai devreme sau mai tarziu, pe aici intra apa in cala, la sala motoarelor alea smechere care fac din orice barbat o papusa in mainile tale. Surpriza, mai sunt unii care sunt capabili sa invete ceva observand tactici de lupta si aici ma refer in special la tactici "avansate", care au trecut dincolo de etalarea fizicului, decolteului si mersului provocator...sunt priviri tintite si cu subinteles, sunt cuvinte ce pot avea doua sensuri, sunt schimbari ale "tintei", menite sa infierbante competitia, sa ne faca sa ne sfasiem intre noi, sunt "pastile" aruncate si lasate asa... sunt multe, sunt mult mai multe "arme" pe care le stapanesti si care au ca efect imediat ametirea si "tampirea" unui barbat. Dar vezi tu, stimabila "tarfa" scriitoare, asa cum te autoetichetezi, din cand in cand observi ca unul dintre ei zambeste retinut, nu saliveaza vizibil in momentul in care te apleci, intamplator, evident, spre el, nu cauta cu orice pret sa inceapa o conversatie cu tine, nu pare prea interesat, nu-i sapa ce ceilalti masculi prezenti, prieteni sau nu... in acea clipa ai doua variante: ori tipul e prea pampalau ca sa creada ca are vreo sansa la tine si a renuntat din start la lupta, ori... stie ce face. La fel de bine ca tine. Poate chiar mai bine. Atunci ai sa fii invinsa, posibil chiar cu propriile arme. Nu neaparat pe moment, asteptarea e benefica in astfel de cazuri. Nu exista, si ma repet, nu exista persoana cerebrala care sa nu aiba puncte slabe, prin care poti intra in sufletul ei, indiferent de sex. Victoria nu iti este asigurata doar de disponibilitatea afisata si de look-ul provocator. Nu intotdeauna. Pentru unii, o victorie mult mai importanta este sa-ti analizeze armele, sa vada cum majoritatea cad secerati de ele, dar ei sa invarta turela tancului spre tine, sa asculte gloaltele ricosand din blindaj, dar sa stea nemiscati, nici sa avanseze, nici sa se retraga, nici sa deschida focul spre pozitia ta, doar sa zambeasca in tanc, pentru sine. Constienti ca ar putea sa treaca cu senilele peste transea ta, sa te faca una cu pamantul, dar sa-i multumeasca acest gand... Totusi, nu te baza pe asta. Poti deveni curajoasa si poti sa fugi cu o grenada in dinti spre el, incercand sa-i zgarii frumosul blindaj...atunci nu mai garantez nimic... nici macar ca nu va deschide turela si se va napusti peste tine, intr-o inclestare in care veti ramane amandoi fara haine, stand in fund si razand cu pofta, incantati de oponentul pe masura, poate... poate, zic! :))

Indreptati-va catre... haos.

Ordonat... Acceptat de societate... previzibil... controlat... raportat... din nou, incepe sa ma sufoce ordinea lucrurilor. N-am fost niciodata un fan al celor ce trebuie sa fie corecte, al actiunilor perfect morale, fara fisuri... Dar parca in ultimul timp ma agaseaza lipsa libertatii din ce in ce mai mult, si nu sunt singurul, priveste catre grupurile huliganice care apar de neunde si distrug aleatoriu cartiere, in tari cu un grad de civilizatie care ar trebui sa fie mult peste ceea ce e la noi...si totusi... Haosul isi ia portia lui de placinta... E normal, exista un echilibru in toate, universul e creat in asa fel incat sa evite autodistrugerea... la care evident ca se ajunge in momentul in care balanta e inclinata prea mult in oricare dintre sensuri. Nu sustin nici Haosul absolut, dar vreau un pic de nebunie in toata ordinea asta impusa din toate partile. Orice evolutie a avut ca punct de pornire un act haotic, un act neprevazut de nimeni, exemplul clasic fiind oricare razboi.
Actiunile imprevizibile ne propulseaza... tocmai pentru ca toti ceilalti incearca sa avanseze previzibil. Nu, n-am terminat, mai am mult de scris aici...iau doar o pauza, sunt racit si devin incoerent...

nori de praf...

Nor de praf...
...Asta e singurul semn al trecerii mele prin desert...motorul urla gutural , impingand o caroserie zgariata printre scaieti si gropi...ocolesc pe cat e cu putinta obstacolele care ma avariaza...suspensia scartaie, rotile scrasnesc cand arunca pietre....singurul lucru ramas neatins e sufletul masinii, respirand cu toti cilindrii...
Odata era o masina noua, plecand in cautarea unei sosele pe care sa ruleze in viteza a sasea, zambind asfaltului cu masca sa cromata, stralucitoare...cu mult timp in urma stia ca acea sosea exista...acum insa rulez prin nisip, urcand din cand in cand cu rotile din stanga pe drumul asfaltat... Stii ca sunt multe drumuri...dar si mai multa salbaticie si noroi... Rotesc volanul, incercand sa gasesc o suprafata plana, sigura, pe care sa-mi pot lasa caii putere sa zburde fericiti...deocamdata topai printre boscheti, accelerand spre...
Nu zambi, nu mi-am stricat masina fara rost...am mers si pe sosele bune, destul de mult timp... Recunosc, putine sosele erau asa cum mi-am dorit...stiu, sunt pretentios si vreau un asfalt aproape perfect... De ce am iesit de pe drumurile bune?...pentru ca am accelerat prea tare si nu am mai avut timp sa iau si curbele stranse...am plonjat in decor, avand inca zambetul pe buze...am auzit cum imi zboara piese din caroserie, am privit tabla cum vibreaza, am strans dintii cand pietrele mi-au indoit capota...motorul urla in continuare...odata, dintr-o pura intamplare, ai sa razi, m-am trezit ruland pe o sosea buna...am accelerat ranjind, numai ca la scurt timp sa trebuiasca sa franez...eu nu prea franez, stii?! ...acum am franat, pentru ca in fata mea era o alta masina...nu era mai noua ca a mea, nu mergea foarte tare, nu stiu daca avea sau nu un motor mai puternic...nu aveam pe unde sa o depasesc, asa ca am iesit de pe drum si am incercat trec paralel cu ea, eu printre pietre, ea pe drum...banuiam ca voi pierde tractiune, voi incasa alte lovituri...asa a si fost... Acum nu-mi ramane decat sa caut alta sosea...
In departare, in acelasi sens cu mine, sunt alte vehicule ce merg pe drumuri asfaltate...accelereaza spre orizont...din cand in cand, mici norisori de praf sunt dovada ca mai rateaza si ele cate o curba, sau ca ies cu rotile pe acostament...dar foarte putine au in urma o urma de praf asa de lunga ca a mea... Nu stiu cata benzina mai am, indicatorul meu e stricat...nu pot alimenta, in desert pleci cu rezervorul plin, si te opresti numai cand ai consumat si vaporii... Apoi iti rugineste fierul si se macina....desertul te inghite...
E cald si calc pedala pana la podea...

povestea unui razboi pierdut

Exista razboaie in care nu vrei sa ajungi… care iti vor inghiti timpul si resurse importante. Ai aliati, dar chiar daca ii ajuti, chiar daca vei castiga cateva batalii, vei pierde in final, doar pentru ca partea care se bucura de sprijinul tau nu prea are chef de lupta...si in timp ce tu iti arunci in lupta trupe costisitoare, aliatii tai nu fac altceva decat sa priveasca, sau mai rau, sa te incurce...si nu iti ramane altceva de facut decat sa te intristezi, asistand la macel. Razboiul pe care il duce cu ea nu poate fi castigat decat de ea, indiferent de cat sprijin i-ai oferi si chiar daca mai castigi pe ici-colo cate o batalie...degeaba te dai de ceasul mortii si planifici totul pana in cel mai mic detaliu. E de ajuns un moment de slabiciune si totul e din nou pierdut.
Sunt obosit, stii? Am obosit sa incerc sa fiu perfect si sa n-ai chef sa schimbi nimic in tine...cred ca pot numi asta uzura morala... ma tot uzez pana cand n-o sa mai ramana nimic...as putea paria ca timpul va trece si imi va da dreptate, dar va fi prea tarziu ca sa te mai poti intoarce. Nu vrei sa lupti?! Nu lupta... inchide-te in turnul tau de fildes si bucura-te ca esti stralucitoare, imaculata si...rece... bucura-te ca vei fi admirata de la distanta, ca vei fi apreciata chiar...pana cand admiratorii se vor apropia. Se vor apropia si vor simti frigul. Unii vor fi mai puternici, vor merge mai departe, tremurand si incheindu-se la haina... vor merge mai departe, dar cand picioarele li se vor transforma in cuburi de gheata si mainile au sa le cada de la degeraturi, se vor intoarce si aceia. Eu? Eu acum nu mai am maini... nu mai am nici picioare... dar m-am chinuit si n-am inghetat sub forma de cub... am inghetat intr-o sfera, si ma rostogolesc spre turnul tau... priveste cu atentie, ma voi izbi de el si voi exploda in mii de tandari. Stiu ca unele iti vor zgaria invelisul, dar poti, ca si pana acum, inchide ochii... si nu vei vedea ca au aparut fisuri... vor fi doar mici imperfectiuni...dar timpul, inevitabil, lucreaza. Si crapaturile se vor mari, iti vor macina nu doar frumosul invelis... Ai sa cazi printre ruine. Eu nu voi mai fi acolo sa te prind, vor fi doar aschiile mele, imprastiate, dovada unui lamentabil esec al unui nebun hotarat.
Crezi ca ma vei putea alcatui din bucatelele ramase? Succes...