In fata mea, la cativa metri, se prabusise, in zapada batatorita a trotuarului, o silueta. Batranul avea ceva din alura unui star de cinema mucalit, usor trist de cele la care eram martori. Nici eu nu mai eram tanar, asa ca n-am alergat in ajutorul celui cazut, am strabatut distanta pana la el calm, asteptand ca din secunda in secunda sa-l vad ridicandu-se... nu a facut-o si am ajuns langa el. Ii simteam peste umar privirea batranului firav si-mi suna in ureche vocea lui, o voce a cuiva care stie exact ce s-a intamplat, ceva grav, oricum, pe seama caruia n-ar trebui facute glume...si totusi el zambise ironic. Cel cazut era cu fata in jos si nu se misca. Deloc. M-am aplecat, l-am prins de umar si l-am intors. Era inert, parca as fi intors un sac de cartofi, si... eram eu. Curios, nu m-am alarmat la vederea figurii impietrite a unui eu ce era clar ca nu mai respira. Cel caruia unii i-ar fi spus Dumnezeu se indeparta chicotind.
joi, 19 noiembrie 2015
Ce-ai, mai pletosule, crezi ca numai tu n-ai noroc?!
"-Ce-ai, mai pletosule, crezi ca numai tu n-ai noroc?!" Mi-a spus un batran firav, zambind ironic in gulerul ridicat al unui trenci crem, ca o observatie trista. N-am inteles la ce se referea. 
In fata mea, la cativa metri, se prabusise, in zapada batatorita a trotuarului, o silueta. Batranul avea ceva din alura unui star de cinema mucalit, usor trist de cele la care eram martori. Nici eu nu mai eram tanar, asa ca n-am alergat in ajutorul celui cazut, am strabatut distanta pana la el calm, asteptand ca din secunda in secunda sa-l vad ridicandu-se... nu a facut-o si am ajuns langa el. Ii simteam peste umar privirea batranului firav si-mi suna in ureche vocea lui, o voce a cuiva care stie exact ce s-a intamplat, ceva grav, oricum, pe seama caruia n-ar trebui facute glume...si totusi el zambise ironic. Cel cazut era cu fata in jos si nu se misca. Deloc. M-am aplecat, l-am prins de umar si l-am intors. Era inert, parca as fi intors un sac de cartofi, si... eram eu. Curios, nu m-am alarmat la vederea figurii impietrite a unui eu ce era clar ca nu mai respira. Cel caruia unii i-ar fi spus Dumnezeu se indeparta chicotind.
In fata mea, la cativa metri, se prabusise, in zapada batatorita a trotuarului, o silueta. Batranul avea ceva din alura unui star de cinema mucalit, usor trist de cele la care eram martori. Nici eu nu mai eram tanar, asa ca n-am alergat in ajutorul celui cazut, am strabatut distanta pana la el calm, asteptand ca din secunda in secunda sa-l vad ridicandu-se... nu a facut-o si am ajuns langa el. Ii simteam peste umar privirea batranului firav si-mi suna in ureche vocea lui, o voce a cuiva care stie exact ce s-a intamplat, ceva grav, oricum, pe seama caruia n-ar trebui facute glume...si totusi el zambise ironic. Cel cazut era cu fata in jos si nu se misca. Deloc. M-am aplecat, l-am prins de umar si l-am intors. Era inert, parca as fi intors un sac de cartofi, si... eram eu. Curios, nu m-am alarmat la vederea figurii impietrite a unui eu ce era clar ca nu mai respira. Cel caruia unii i-ar fi spus Dumnezeu se indeparta chicotind.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)