Nu pleca acum, te rog! ...isi frangea mainile si il privea cu ochi incetosati,
in care odata el vedea si marea si vantul si mica biserica albastra de langa
plaja. Nu acum? Dar cand? I-a zambit fortat, privind undeva in spatele ei, unde
o matura dansa pe asfalt, in maini crapate si negre, adunand chistoace de tigara
si pahare goale. S-a rezemat pe balustrada de piatra, incercand sa ii transfere
macar o parte din greutatea discutiei. Auzea sunetele iesind din gura ei si
totusi nu reusea sa inteleaga nimic. Era un fel de beep, beeep, scurta pauza,
beep... Erau acolo toate semnele unei suferinte pe care el incerca sa nu le
vada, sa nu le simta, sa nu ii pese. Undeva ingropat in eul indiferent, barbatul
care o iubise urla ca e gresit, izbea cu pumnii in causul pieptului... il
simtea, dar peretii cu care il inconjurase erau prea grosi. Ea s-a oprit acum si
il priveste, asteptand ceva... Ceva ce nu a mai venit...
