Relaxata pe canapeaua din living, asculta o piesa buna. Pe geamul din spatele ei curgeau picaturile unei ploi reci de toamna, stropii de apa lovind sticla aproape in ritmul muzicii. Era asa de cald si bine sub patura groasa ce o acoperea, nu s-ar fi miscat de acolo pentru nimic in lume.
Lumina unor faruri ratacite pe aleea din fata casei trece peste biblioteca si dispare undeva in dreptul scarilor, lasand ca singura pata de lumina in camera sa fie ca si pana acum ecranul lcd-ului de pe birou. Iarasi e singura in casa si incepe sa simta lipsa unor brate care sa o stranga aproape de piept, sa ii poata simti bataile inimii.
Un motan negru coboara elegant cate o treapta, cu miscari mai mult ghicite decat vazute. Telefonul nu a mai dat nici un semn de viata de mai bine de o ora si apuca doar sa intinda bratul in incercarea de a ii verifica statusul bateriei, poate s-a inchis subit, fara sa isi dea seama? Atinge display-ul exact in momentul in care usa se tanguie sub o bataie rapida, care o face sa tresara...
Poarta niciodata incuiata nu prevestise venirea vreunui musafir si realiza ca oricum nu ar fi auzit-o, acoperita de zgomotul ploii si al youtube-ului.
Chiar nu astepta si nici nu avea chef ca nimeni sa ii strice o seara linistita. Poate nu vede lumina monitorului si pleaca, ca tot e o vreme execrabila. Cu un gest reflex, isi trage patura peste nas, intr-o incercare inutila de a deveni cumva invizibila pentru invitatul nepoftit.
Dar nu, bataile in usa incep iar, nu foarte puternice, dar ferme... ofteaza si se ridica molcom, luand si patura peste umeri. Motanii au simtit prezenta strainului si s-au oprit din joaca, privindu-si stapana indreptandu-se spre holul micut. Ajunge in fata usii si cu o tonalitate inalta arunca intrebarea: Cine e?!
Raspunsul care razbate prin ropotul ploii, prin muzica acum in surdina si prin usa inchisa o face sa iasa rapid din starea de moleseala pe care o intretinuse toata seara.
Vocea puternica a unui barbat pe care il stia prea bine o facu sa isi simta pielea cum se strange, ca de la un curent rece, prinzandu-si mai bine patura in jurul taliei.
Ce cauta acum, aici? Mana stanga a slabit puterea cu care strangea paturica, in timp ce dreapta a plecat parca singura spre incuietoare... In secundele in care invartea cheia i-au trecut prin minte zeci de ganduri... de ce fac asta? De ce ii deschid iarasi usa? Ce poate sa vrea de la mine? Mai bine sa il alung? Nu pot sa il alung... Vreau sa ii vad ochii mari cum ma privesc ca si cum ar fi vazut o comoara ascunsa tuturor, pe care doar el a descoperit-o... De ce azi? I-am spus doar ca...
Si usa e deschisa. O silueta inalta ii zambeste, fara a avea vreo umbrela sau orice altceva ce l-ar fi putut feri de ploaie, ud ca un catel si la fel de bucuros ca o vede...
Afara, a plouat pana dimineata. In pat, ea i-a soptit doar atat: ce ma fac eu fara tine?!
