miercuri, 14 mai 2025

Fracturat

O adiere purta micul velier peste apa unui ocean indiferent. Mijlocul zilei pare momentul perfect pentru a scapa ancora intr-un golf care te-ar putea primi o viata. Doar sa il gasesti… Nu pare foarte greu, cand vezi in departare linia tarmului, toate locurile ti se par frumoase. Cu cat te apropii, cu atat par ca te invita sa ramai, sa le explorezi stancile sculptate de valuri, sa le prinzi in pumn nisipul si sa il cerni in zare, sa le lasi ultimul val sa iti acopere cu spuma picioarele, sa ridici zambind carcasa goala a unei scoici colorate, una dintre milioanele care sunt pe plaja… si fara sa stii de ce, sa o alegi pe ea… iar scoica aceea pe care ai atins-o va deveni dintr-o data speciala.
Dar te apropii. Te apropii si ce ai visat ca vei trai intr-unul dintre micile golfuri nu mai pare asa de real. Varfurile ascutite de stanci sunt exact la adancimea potrivita pentru a-ti strapunge cala, nisipul pare ca a adunat toate resturile oceanului si curentii circulari se joaca, purtand cate o crenguta spre un adanc fara speranta. Agatat de imaginea creata in minte, cauti plaja aceea perfecta, in timp ce soarele coboara tot mai jos, trecand spre o lumina din ce in ce mai portocalie.
Intr-un leganat usor, treci de un perete si cortina cade… lasand vederii o apa de un albastru ireal, cu valuri ce nu par a obosi vreodata, un vis în care timpul nu mai conteaza. Arunci ancora si plescai fericit pana la tarm, fara sa te grabesti, privind cu pofta nisipul auriu si arborii desenati de mana unui pictor divin. E bine aici, ce bine ca te-am gasit, golfuletul meu de emotii… Un trunchi de arbore uscat se transforma intr-o calda bancuta comoda.
Orele trec si inchizi ochii de placere, privind printre pleoape… cum oceanul de un albastru curat trece brusc la o inchisa culoare vinetie, cu un vant turbat care iti scuipa in fata valuri de nisip… scapi din mana scoica ta speciala si un nebun aparut de nicaieri iti taie razand sfoara de la ancora… Reusesti sa te ridici alarmat si in cei zece pasi pe care ii faci velierul tau e deja mult mai departe, aruncat ca o papusa dezarticulata de pe creasta unui val. Padurea urla amenintator in spatele tau, trosnind a vant si a ura. O ploaie rece te uda pana la piele, transformand uimirea intr-un tremur necontrolat.
Tot ce ti-a ramas de facut e sa stai neclintit si sa primesti ce ti se intampla… si sa speri ca maine scoica ta va chema soarele si oceanul iti va aduce inapoi corabia furata..