8 septembrie… aproape doua saptamani… mai sunt… I’m getting old… ce naiba inseamna ca imbatranim?!... ca simtim o durere de spate, ca observam un rid care ieri parca nu era acolo… ca ne-am perfectionat abilitatile de a manipula si de a ne masca nefericirea?... Vom fi mereu ca niste copii, sperantele nu vor sa moara chiar daca realitatea ne contrazice, chiar daca am patit-o de nenumarate ori, chiar daca a fost aceeasi persoana care ne-a ranit, o data, si inca o data, si inca… tot speram… ca va fi bine… ca se va schimba… sau macar ca va accepta sa incerce… pentru noi… si atunci ne vom flutura iarasi sufletul in varful catargului, ne vom imbata in soare, deasupra tuturor, zburand printre pescarusi… traiesti…din nou… fiecare miscare a secundarului e importanta…daca ai putea ramane in timp, suspendat intre doua sunete metalice de ceasornic, atunci… atunci cand conteaza.
Cat de mult noroc au cei ce nu au sperante, ci doar idealuri, scopuri de atins… cand esti chiar tu un mecanism, ce se invarte sigur spre ora fixa… tu nu speri, tu stii ca vei ajunge acolo… dar esti doar un biet ansamblu de rotite… tu nu traiesti, tu te invarti ordonat… eu sunt haotic, nu-mi poti prezice casuta in care ma voi opri… sunt o bila aruncata in ruleta… eu sper ca ma voi opri intr-o casuta castigatoare… tu nu stii care, nu stii cand… eu de asemenea… singurul lucru cert e ca odata si odata ma voi roti, voi sari putin si apoi stop… e vreun castigator?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu