Musuroaie

Nu pot sa strig...as goli plamanii de aer, asa de repede incat sa-mi arda corzile vocale, sa nu se auda decat un sunet prelung si nearticulat. Dar am indesate idei inecacioase, idei care nu s-au nascut in mine. Am fost hranit cu forta, inca de cand eram mic, cu ele. Au turnat si apa, si gandurile straine au incoltit, s-au umflat, sufocand ceea ce credeam eu ca e bine... Acum, cand incerc sa-mi tip indignarea, nu mai razbate decat cel mult un scancet, pe care nu-l aude nimeni. Dar oricum sunt cu totii surzi, lor le-au bagat semintele tacerii si in urechi, nu se mai aud nici pe ei insisi. Tot ce le-a ramas e vederea, ma privesc contrariati cum deschid gura sa pot tipa...si tot ce pot face este sa imi mai alimenteze preaplinul cu inca un pumn de porcarii ridicate la rang de gandire corecta, echitabila si convenabila societatii. Si oricat as scuipa mizeria lor, apar mereu altii care fac acelasi lucru... Uneori stau si ma intreb daca sunteti toti la fel... Incercand sa scap din multime, m-am urcat odata pe o scara...de acolo, de sus, am vazut ca nu se aduna doar in jurul meu... Cat vedeam cu ochii erau doar musuroaie frematande ce incercau sa-i sufoce si pe altii...sunt multe musuroaie, dar ce putini suntem noi in comparatie cu surzii care vor cu orice pret sa ridice linistea absoluta la rang de lege!