Iubea armele... Isi desfacea pistoalele si privea zeci de minute fiecare rotita, surub, arcurile ce asteptau sa se tensioneze. Le asambla apoi la loc, strecurand si sentimente. Recrea obiecte frumoase. Si stia ca astfel nu vor mai ierta. A incarcat mereu gloante nepasatoare si reci. Apoi teava scuipa un plumb comun ce urma sa sparga oasele craniului. Cam asta e tot. A facut-o de multe ori, bucurandu-se de fiecare data de caldura placuta ce prevesteste inevitabilul sfarsit. Zambete in jur, ce cauti, ce speri sa se intample diferit, il intrebau. Sper sa gasesc o arma care sa fie defecta, le raspundea, sa nu imi mai arunce prin creier plumbi si sa lase in urma ei sentimente amestecate.
A iubit mereu armele, erau frumoase, unele erau aproape de perfectiune... L-am lasat sa o caute in continuare pe ea, neiertatoare pentru toti, defecta numai pentru el. Stiu ca ar pastra-o.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu