Razboiul sexelor

http://sufletdetarfa.blogspot.com/2011_10_01_archive.html
Mi-a trimis un prieten link-ul de mai sus... Interesant, am devenit captiv al propriei mele curiozitati si l-am parcurs de la cap la coada. Nu e extraordinar de bine scris, nu are cine stie ce idei din cale afara de interesante, DAR e o buna lectura, fie si privind numai din perspectiva unui anumit tip de femeie... Barbatii devin (asta daca nu sunt deja) prosti in momentele in care apare una buna de tot, ba chiar cretini cu diploma daca respectiva "bunaciune" le mai si sufla provocator pe langa ureche. Urmatorul pas il reprezinta stupizenia absoluta si in multe cazuri chiar tradarea oricaror principii de viata si prietenie, asta traducandu-se prin clasicul "ma dau cel mai rotund dintre rotunzi, imi bag in cacat pana si pe cel mai bun prieten, cheltui si ultimul leutz pe care-l am in portofel, fac sluj pana nu mai pot, doar-doar fata va ramane impresionata de calitatile mele si voi transforma susoteala si flirtul in gemete si dorinta". Asta e. Punct. Ei, vedeti voi, dragi cititori, asta e, in opinia mea, definitia unei (imi cer scuze pentru ca voi deveni extrem de plastic in exprimare, dar simt nevoia sa continui in acelasi registru cu "tarfa" din blogul citat) cum spuneam, definitia unei mostruos de murdare basini, care nu va face altceva decat sa-ti murdareasca chilotii tai de mascul feroce, inteligent, spiritual, bogat, potent si irezistibil... De ce spun asta? Pentru ca in pofida tuturor atributelor insiruite mai sus, tot nu vei reusi sa bagi "bunaciunea" la tine in pat, si mai rau, te vei pierde printre toti ceilalti care vor adopta un comportament identic, poate chiar mimetic, si vei ajunge tot singur acasa, injurand usor in barba, din mai multe motive, chiar... una la mana ca ti-ai si f**ut increderea in tine, ca nu esti irezistibilul zeu ce credeai tu ca esti, doi la mana pentru ca ti-ai faultat si cativa prieteni in incercarea de a dovedi sexului slab ca tu esti cel mai rasarit dintre toti, trei la mana ca oricum te-au faultat si prietenii, mergand pe acelasi considerent,si n-a fost placut, patru, vei adormi scrasnind din masele si cu nevoile nesatisfacute, dar cu saliva in coltul gurii, rememorand toate clipele in care te-a privit lasciv, dandu-ti sperante... Deci, ce rahat ai castigat?! nici unul... in schimb ea va merge spre casa, singura sau cu unul la libera alegere, imbatata de succes, razand de toti papagalii aia care s-au calcat in picioare pentru ea, desi erau prieteni. Si reciteste acum pasaje din blogul citat, din nou! O vezi cum se simte? Ea e regina, ea e aia care intoarce lumea pe dos, care poate avea orice si pe oricine, imbatabila si incredibil de sireata si inteligenta. Si cobor la un nivel ce nu ma caracterizeaza: SA MORI TU?! Ia sa vedem ce ii pot eu raspunde domnisoarei respective. Privind toate postarile tale (si poate nu esti reala, poate doar refulezi in scris, dar refulezi destul de convingator) recunosc o tipologie deloc singulara, recunosc un comportament si o filosofie de viata pe care am mai intalnit-o, si nu o data. Ei, aici e fisura prin care te va aduce pe fundul oceanului, mai devreme sau mai tarziu, pe aici intra apa in cala, la sala motoarelor alea smechere care fac din orice barbat o papusa in mainile tale. Surpriza, mai sunt unii care sunt capabili sa invete ceva observand tactici de lupta si aici ma refer in special la tactici "avansate", care au trecut dincolo de etalarea fizicului, decolteului si mersului provocator...sunt priviri tintite si cu subinteles, sunt cuvinte ce pot avea doua sensuri, sunt schimbari ale "tintei", menite sa infierbante competitia, sa ne faca sa ne sfasiem intre noi, sunt "pastile" aruncate si lasate asa... sunt multe, sunt mult mai multe "arme" pe care le stapanesti si care au ca efect imediat ametirea si "tampirea" unui barbat. Dar vezi tu, stimabila "tarfa" scriitoare, asa cum te autoetichetezi, din cand in cand observi ca unul dintre ei zambeste retinut, nu saliveaza vizibil in momentul in care te apleci, intamplator, evident, spre el, nu cauta cu orice pret sa inceapa o conversatie cu tine, nu pare prea interesat, nu-i sapa ce ceilalti masculi prezenti, prieteni sau nu... in acea clipa ai doua variante: ori tipul e prea pampalau ca sa creada ca are vreo sansa la tine si a renuntat din start la lupta, ori... stie ce face. La fel de bine ca tine. Poate chiar mai bine. Atunci ai sa fii invinsa, posibil chiar cu propriile arme. Nu neaparat pe moment, asteptarea e benefica in astfel de cazuri. Nu exista, si ma repet, nu exista persoana cerebrala care sa nu aiba puncte slabe, prin care poti intra in sufletul ei, indiferent de sex. Victoria nu iti este asigurata doar de disponibilitatea afisata si de look-ul provocator. Nu intotdeauna. Pentru unii, o victorie mult mai importanta este sa-ti analizeze armele, sa vada cum majoritatea cad secerati de ele, dar ei sa invarta turela tancului spre tine, sa asculte gloaltele ricosand din blindaj, dar sa stea nemiscati, nici sa avanseze, nici sa se retraga, nici sa deschida focul spre pozitia ta, doar sa zambeasca in tanc, pentru sine. Constienti ca ar putea sa treaca cu senilele peste transea ta, sa te faca una cu pamantul, dar sa-i multumeasca acest gand... Totusi, nu te baza pe asta. Poti deveni curajoasa si poti sa fugi cu o grenada in dinti spre el, incercand sa-i zgarii frumosul blindaj...atunci nu mai garantez nimic... nici macar ca nu va deschide turela si se va napusti peste tine, intr-o inclestare in care veti ramane amandoi fara haine, stand in fund si razand cu pofta, incantati de oponentul pe masura, poate... poate, zic! :))

Indreptati-va catre... haos.

Ordonat... Acceptat de societate... previzibil... controlat... raportat... din nou, incepe sa ma sufoce ordinea lucrurilor. N-am fost niciodata un fan al celor ce trebuie sa fie corecte, al actiunilor perfect morale, fara fisuri... Dar parca in ultimul timp ma agaseaza lipsa libertatii din ce in ce mai mult, si nu sunt singurul, priveste catre grupurile huliganice care apar de neunde si distrug aleatoriu cartiere, in tari cu un grad de civilizatie care ar trebui sa fie mult peste ceea ce e la noi...si totusi... Haosul isi ia portia lui de placinta... E normal, exista un echilibru in toate, universul e creat in asa fel incat sa evite autodistrugerea... la care evident ca se ajunge in momentul in care balanta e inclinata prea mult in oricare dintre sensuri. Nu sustin nici Haosul absolut, dar vreau un pic de nebunie in toata ordinea asta impusa din toate partile. Orice evolutie a avut ca punct de pornire un act haotic, un act neprevazut de nimeni, exemplul clasic fiind oricare razboi.
Actiunile imprevizibile ne propulseaza... tocmai pentru ca toti ceilalti incearca sa avanseze previzibil. Nu, n-am terminat, mai am mult de scris aici...iau doar o pauza, sunt racit si devin incoerent...

nori de praf...

Nor de praf...
...Asta e singurul semn al trecerii mele prin desert...motorul urla gutural , impingand o caroserie zgariata printre scaieti si gropi...ocolesc pe cat e cu putinta obstacolele care ma avariaza...suspensia scartaie, rotile scrasnesc cand arunca pietre....singurul lucru ramas neatins e sufletul masinii, respirand cu toti cilindrii...
Odata era o masina noua, plecand in cautarea unei sosele pe care sa ruleze in viteza a sasea, zambind asfaltului cu masca sa cromata, stralucitoare...cu mult timp in urma stia ca acea sosea exista...acum insa rulez prin nisip, urcand din cand in cand cu rotile din stanga pe drumul asfaltat... Stii ca sunt multe drumuri...dar si mai multa salbaticie si noroi... Rotesc volanul, incercand sa gasesc o suprafata plana, sigura, pe care sa-mi pot lasa caii putere sa zburde fericiti...deocamdata topai printre boscheti, accelerand spre...
Nu zambi, nu mi-am stricat masina fara rost...am mers si pe sosele bune, destul de mult timp... Recunosc, putine sosele erau asa cum mi-am dorit...stiu, sunt pretentios si vreau un asfalt aproape perfect... De ce am iesit de pe drumurile bune?...pentru ca am accelerat prea tare si nu am mai avut timp sa iau si curbele stranse...am plonjat in decor, avand inca zambetul pe buze...am auzit cum imi zboara piese din caroserie, am privit tabla cum vibreaza, am strans dintii cand pietrele mi-au indoit capota...motorul urla in continuare...odata, dintr-o pura intamplare, ai sa razi, m-am trezit ruland pe o sosea buna...am accelerat ranjind, numai ca la scurt timp sa trebuiasca sa franez...eu nu prea franez, stii?! ...acum am franat, pentru ca in fata mea era o alta masina...nu era mai noua ca a mea, nu mergea foarte tare, nu stiu daca avea sau nu un motor mai puternic...nu aveam pe unde sa o depasesc, asa ca am iesit de pe drum si am incercat trec paralel cu ea, eu printre pietre, ea pe drum...banuiam ca voi pierde tractiune, voi incasa alte lovituri...asa a si fost... Acum nu-mi ramane decat sa caut alta sosea...
In departare, in acelasi sens cu mine, sunt alte vehicule ce merg pe drumuri asfaltate...accelereaza spre orizont...din cand in cand, mici norisori de praf sunt dovada ca mai rateaza si ele cate o curba, sau ca ies cu rotile pe acostament...dar foarte putine au in urma o urma de praf asa de lunga ca a mea... Nu stiu cata benzina mai am, indicatorul meu e stricat...nu pot alimenta, in desert pleci cu rezervorul plin, si te opresti numai cand ai consumat si vaporii... Apoi iti rugineste fierul si se macina....desertul te inghite...
E cald si calc pedala pana la podea...

povestea unui razboi pierdut

Exista razboaie in care nu vrei sa ajungi… care iti vor inghiti timpul si resurse importante. Ai aliati, dar chiar daca ii ajuti, chiar daca vei castiga cateva batalii, vei pierde in final, doar pentru ca partea care se bucura de sprijinul tau nu prea are chef de lupta...si in timp ce tu iti arunci in lupta trupe costisitoare, aliatii tai nu fac altceva decat sa priveasca, sau mai rau, sa te incurce...si nu iti ramane altceva de facut decat sa te intristezi, asistand la macel. Razboiul pe care il duce cu ea nu poate fi castigat decat de ea, indiferent de cat sprijin i-ai oferi si chiar daca mai castigi pe ici-colo cate o batalie...degeaba te dai de ceasul mortii si planifici totul pana in cel mai mic detaliu. E de ajuns un moment de slabiciune si totul e din nou pierdut.
Sunt obosit, stii? Am obosit sa incerc sa fiu perfect si sa n-ai chef sa schimbi nimic in tine...cred ca pot numi asta uzura morala... ma tot uzez pana cand n-o sa mai ramana nimic...as putea paria ca timpul va trece si imi va da dreptate, dar va fi prea tarziu ca sa te mai poti intoarce. Nu vrei sa lupti?! Nu lupta... inchide-te in turnul tau de fildes si bucura-te ca esti stralucitoare, imaculata si...rece... bucura-te ca vei fi admirata de la distanta, ca vei fi apreciata chiar...pana cand admiratorii se vor apropia. Se vor apropia si vor simti frigul. Unii vor fi mai puternici, vor merge mai departe, tremurand si incheindu-se la haina... vor merge mai departe, dar cand picioarele li se vor transforma in cuburi de gheata si mainile au sa le cada de la degeraturi, se vor intoarce si aceia. Eu? Eu acum nu mai am maini... nu mai am nici picioare... dar m-am chinuit si n-am inghetat sub forma de cub... am inghetat intr-o sfera, si ma rostogolesc spre turnul tau... priveste cu atentie, ma voi izbi de el si voi exploda in mii de tandari. Stiu ca unele iti vor zgaria invelisul, dar poti, ca si pana acum, inchide ochii... si nu vei vedea ca au aparut fisuri... vor fi doar mici imperfectiuni...dar timpul, inevitabil, lucreaza. Si crapaturile se vor mari, iti vor macina nu doar frumosul invelis... Ai sa cazi printre ruine. Eu nu voi mai fi acolo sa te prind, vor fi doar aschiile mele, imprastiate, dovada unui lamentabil esec al unui nebun hotarat.
Crezi ca ma vei putea alcatui din bucatelele ramase? Succes...

old winner

8 septembrie… aproape doua saptamani… mai sunt… I’m getting old… ce naiba inseamna ca imbatranim?!... ca simtim o durere de spate, ca observam un rid care ieri parca nu era acolo… ca ne-am perfectionat abilitatile de a manipula si de a ne masca nefericirea?...
Vom fi mereu ca niste copii, sperantele nu vor sa moara chiar daca realitatea ne contrazice, chiar daca am patit-o de nenumarate ori, chiar daca a fost aceeasi persoana care ne-a ranit, o data, si inca o data, si inca… tot speram… ca va fi bine… ca se va schimba… sau macar ca va accepta sa incerce… pentru noi… si atunci ne vom flutura iarasi sufletul in varful catargului, ne vom imbata in soare, deasupra tuturor, zburand printre pescarusi… traiesti…din nou… fiecare miscare a secundarului e importanta…daca ai putea ramane in timp, suspendat intre doua sunete metalice de ceasornic, atunci… atunci cand conteaza.
Cat de mult noroc au cei ce nu au sperante, ci doar idealuri, scopuri de atins… cand esti chiar tu un mecanism, ce se invarte sigur spre ora fixa… tu nu speri, tu stii ca vei ajunge acolo… dar esti doar un biet ansamblu de rotite… tu nu traiesti, tu te invarti ordonat… eu sunt haotic, nu-mi poti prezice casuta in care ma voi opri… sunt o bila aruncata in ruleta… eu sper ca ma voi opri intr-o casuta castigatoare… tu nu stii care, nu stii cand… eu de asemenea… singurul lucru cert e ca odata si odata ma voi roti, voi sari putin si apoi stop… e vreun castigator?!

to all the girls I've loved before...

To all the girls I loved before... vocea lui Julio Iglesias umple camera... interesant cum o melodie te poate intoarce in timp, exact cum ai invarti invers maneta unui aparat de cinema din secolul trecut, proiectia oprindu-se brusc, urmata de franturi prea rapide pentru a putea fi descifrate... si banda filmului se roteste din nou prin fata lampii, de aceasta data rememorand trecutul... who travelled in and out my door... stii ca mai am o fotografie cu tine, aplecata peste pantofi, pe holul meu, zambindu-mi, in pantalonii tai albi si sacoul roz?...
I'm glad they came along, I dedicate this song, to all the girls I've loved before... pisica ta ne zgaria usa de la balcon, incercand in zadar sa fie bagata in seama, noi ne iubeam prea mult pentru a mai avea chef de joaca cu ea... si da, sunt fericit pentru ca te-am intalnit, pentru ca v-am intalnit... to all the girls I once caressed, and may I say I've held the best... pentru mine, atunci, erai the best... inca mai esti si acum, in tot ceea ce-mi amintesc despre noi... ai iubit vreodata o imagine?!... nu o poti avea acum langa tine, nu te poti bucura de atingerea ei, dar o poti admira, sentimentele pe care le traiesti doar privind-o iti sunt de-ajuns...
for helping me to grow, I own a lot I know... stiu, nu as fi invatat fara sa te cunosc... cand mi-ai zis in noaptea aceea ca am o mie de femei, eu ti-am zambit... si tu ai continuat spunandu-mi ca am si o mie de fetze... norocul meu ca zambisem inainte si am ramas asa, inghetat...the winds of change are always blowing, and every time I try to stay, the winds of change continue blowing, and they just carry me away... mi-ai spus ca in dragoste nu trebuie sa gandesc cu capul, ci cu inima... eu incerc sa fiu rational, si poate de-asta nu pot sa stau in vant... cand te opresti, toamna, langa o gramada de frunze, carora stii ca li se va da foc in curand, si vantul vine si le imprastie pe toate, innebunite, in jurul tau... nu ramai in vant, amuzandu-te de dansul lor fortat, magulit ca poti fi centrul micii lor tornade?...stii ca asta poate crea dependenta, nu?!...
to all the girls who shared my life, who now are someone else's wife... mda, you shared my life, si zilele trecute, cand erai cu el de mana, si m-ai atins, trecand pe langa mine, n-ai putut sa privesti decat vitrinele cu pantofi, intorcand cat mai evident capul, pentru ca el sa vada ca nu ma vezi... el sigur a vazut ca nu ma observi, dar poate ca a stiut ca ma simti, si asta l-a durut mult mai tare... tot timpul ai fost pur si simplu innebunita dupa pantofi... fetita mica... to all the girls who cared for me, who filled my nights with ecstasy... Julio, batrane, era inventat ecstasy-ul atunci? da, pot banui ca nu ti-am fost indiferent, mi-ai demonstrat cand chiar aveam nevoie, la mult timp dupa ce nu mai eram impreuna, si-ti multumesc pentru asta... nu, Tie nu iti pot multumi, stiai ce-ai insemnat pentru mine, si erai acolo, in acelasi oras…totusi n-ai venit pe holurile albe, sa vezi ce ramasese atunci din mine… nu ramasese prea mult, dar cu atat mai mult aveam nevoie sa te vad zambindu-mi macar… doar sa te vad…
they live within my heart, I’ll always be a part, of all the girls I’ve loved before… intotdeauna te voi avea cu mine… detaliile care au contat, ti-am demonstrat si-ti pot arata oricand, din nou, ca nu am uitat…chiar daca tu nu vezi decat o alta fata langa mine… de fiecare data cand te uiti in ochii mei, esti acolo, cu bune si cu rele, cu tot ce am trait impreuna…suntem inca amandoi, acolo, in trecut, si vom fi atat timp cat voi respira… to all the girls we loved before, who travelled in and out our doors, we’re glad they came along, we dedicate this song, to all the gilrs we loved before… pentru voi, toate ati fost si veti fi minunate, poate ca pentru alti barbati de-acum… desi nu recunoastem, de fiecare data cand ati iesit pe usa, ati plecat cu o parte din noi… si mereu voi dori acea parte inapoi… partea care a plecat cu tine, pe care altcineva nu mai poate sa o ia din nou… e doar a ta… To all the girls I’ve loved before!

cea de-a treia...

Aproape ca motaia, caldura care se scurgea din crestet se oprise undeva mai jos de ceafa. O aplecare usoara la dreapta, un moment de repaos, urmat de un val spre stanga, miscare care ii solicita putin muschii gatului… Ii trecu prin minte ca daca s-ar lasa purtat, fara sa se opuna balansului, capul i s-ar desprinde de pe umeri, s-ar rostogoli pe podeaua imaculata pana in micul perete al iachtului, bufnind sec si gol, ecou al lipsei de gandire instalata de cateva minute. Vizualizarea procesului, oarecum grotesc, avu darul de a il mai trezi la realitate… si isi aminti ca nu era singur. Probabil ca si ea se plictisea, cand propusese o plimbare pe coasta, despicand valurile la viteza maxima, nici el nu se gandise ca vor sta molesiti…si despartiti, unul sus pe punte, celalalt jos in spate, pozitia oarecum clasica, in care vezi toate modelele, pozand zambarete pe fundalul siajului ramas. Arunca o privire scurta spre ea. Era exact in locul in care trebuia, in stanga motorului care torcea linistit pentru sine, satul de desenat bulbuci si linii curbe pe marea calma. Zambetul ei fermecator, mai mult de complezenta, avu darul de a-l nelinisti usor, ca o previziune a culpei ce se va abate asupra barbatului care a avut o idee nefericita, idee pentru care poarta intreaga responsabilitate, si pentru care femeile nu ezita in a-l face sa se simta mizerabil si neputincios... Poate ca tinea la ea, nu era sigur daca o iubea sau nu, dar nu se va simti neputincios in fata reprosurilor mascate care vor urma. Nu, trebuie picurata putina adrenalina in supa asta albastruie, nu va mai pluti usor acest melcusor, acest melcusor va fi rebel. O mana hotarata pe acceleratie, o miscare cursiva spre inainte. Vasul ridica botul, opintindu-se intr-un val ivit de neunde. Ranji in clipa in care despica apa cu forta, simtindu-se de parca pumnul lui ar fi invins marea. Sentimentul de putere instalat l-a inflacarat, o nevoie subita de a-si arata barbatia il facu sa intoarca usor capul, calculat, pentru a asigura un unghi perfect de vizualizare frumoasei din spate. Inca de la jumatatea miscarii, in timp ce-si imagina profilul puternic dezvaluindu-se admiratoarei, simti ca ceva nu e in regula...intr-o fractiune de secunda realiza ca nu mai era acolo unde o stia. Inghiti in sec, marcat de stupizenia situatiei, si cobora scarita, cautand-o...
...Abia astept sa-l vad cum la urmatoarea aplecare o sa cada pe podea. Zambesc numai cand imi imaginez figura tampa arborata ca un firesc efect al brustei dezmeticiri... si totusi e asa de placut... sa simti fiecare adiere, sa te bucuri de fiecare raza calda a soarelui... si mirosul, mirosul apei de mare... a ce miroase apa marii?!... miroase a proaspat.... si a.... nu mai stiu, nu vreau sa gandesc, vreau doar clipele acestea minunate. Cum am ajuns aici?...il vazusem acum un an, la o petrecere highclass, a incercat sa nu ma priveasca insitent, insa asa cum pateau toti barbatii, a fost irezistibil atras de mine... nu sunt modesta, niciodata nu am fost... nu am de ce...stiam ca va fi al meu, ceea ce nu stiam, insa, era ca va fi si special... masculii sunt in genere prostuti cand e vorba de agatat, insa el... a stiut sa nu se grabeasca, sa nu-si forteze norocul, a plecat ca un trenulet mic de munte, incet, dar sigur. Ca mai apoi sa ma trezesc invaluita in aburii albi ai locomotivei, sa-mi doresc sa nu mai ies niciodata din ei. M-am indragostit repede de felul lui de a fi, de zambet, de abia perceptibila atingere a mainii cand imi mangaie obrazul... Acum s-a intors spre mine, ii surad si sper sa vada ca nimic din ce ar putea sa-mi ofere, sa-mi cumpere, nu se compara cu el... de el am nevoie... numai de...
Intuneric si rece... de ce este asa de intuneric si rece in jurul meu? Am urechile infundate, doar un mormait se aude... incepe sa-mi fie frica. Sunt... sunt sub apa?... nu ma pot misca, parca o mana uriasa s-a inclestat in ceafa... ce senzatie groaznica e sa respiri apa... numai apa... sarata...
Se scufunda incet, dar parca prea repede pentru ca el sa o mai poata ajunge. Coborase sub punte, numai pentru a constata ingrozit ca nu e acolo... in cele cateva secunde in care s-a repezit spre ultimul loc in care o stia, facu un mic film... O pata rosie pe carcasa motorului... doar atat si s-a aruncat in mare, inotand disperat in cerc, scufundandu-se cu ochii iesiti din orbite... stia ca atunci cand accelerase peste val, femeia cazuse... se ranise in metal si disparuse in apa. Ea il vedea, vedea o umbra agitata deasupra, din ce in ce mai neclar... Nimic. Nici macar intuneric.




(e doar a treia parte, mai sunt doua inainte, una dupa, si cea de acum... )