old winner

8 septembrie… aproape doua saptamani… mai sunt… I’m getting old… ce naiba inseamna ca imbatranim?!... ca simtim o durere de spate, ca observam un rid care ieri parca nu era acolo… ca ne-am perfectionat abilitatile de a manipula si de a ne masca nefericirea?...
Vom fi mereu ca niste copii, sperantele nu vor sa moara chiar daca realitatea ne contrazice, chiar daca am patit-o de nenumarate ori, chiar daca a fost aceeasi persoana care ne-a ranit, o data, si inca o data, si inca… tot speram… ca va fi bine… ca se va schimba… sau macar ca va accepta sa incerce… pentru noi… si atunci ne vom flutura iarasi sufletul in varful catargului, ne vom imbata in soare, deasupra tuturor, zburand printre pescarusi… traiesti…din nou… fiecare miscare a secundarului e importanta…daca ai putea ramane in timp, suspendat intre doua sunete metalice de ceasornic, atunci… atunci cand conteaza.
Cat de mult noroc au cei ce nu au sperante, ci doar idealuri, scopuri de atins… cand esti chiar tu un mecanism, ce se invarte sigur spre ora fixa… tu nu speri, tu stii ca vei ajunge acolo… dar esti doar un biet ansamblu de rotite… tu nu traiesti, tu te invarti ordonat… eu sunt haotic, nu-mi poti prezice casuta in care ma voi opri… sunt o bila aruncata in ruleta… eu sper ca ma voi opri intr-o casuta castigatoare… tu nu stii care, nu stii cand… eu de asemenea… singurul lucru cert e ca odata si odata ma voi roti, voi sari putin si apoi stop… e vreun castigator?!

to all the girls I've loved before...

To all the girls I loved before... vocea lui Julio Iglesias umple camera... interesant cum o melodie te poate intoarce in timp, exact cum ai invarti invers maneta unui aparat de cinema din secolul trecut, proiectia oprindu-se brusc, urmata de franturi prea rapide pentru a putea fi descifrate... si banda filmului se roteste din nou prin fata lampii, de aceasta data rememorand trecutul... who travelled in and out my door... stii ca mai am o fotografie cu tine, aplecata peste pantofi, pe holul meu, zambindu-mi, in pantalonii tai albi si sacoul roz?...
I'm glad they came along, I dedicate this song, to all the girls I've loved before... pisica ta ne zgaria usa de la balcon, incercand in zadar sa fie bagata in seama, noi ne iubeam prea mult pentru a mai avea chef de joaca cu ea... si da, sunt fericit pentru ca te-am intalnit, pentru ca v-am intalnit... to all the girls I once caressed, and may I say I've held the best... pentru mine, atunci, erai the best... inca mai esti si acum, in tot ceea ce-mi amintesc despre noi... ai iubit vreodata o imagine?!... nu o poti avea acum langa tine, nu te poti bucura de atingerea ei, dar o poti admira, sentimentele pe care le traiesti doar privind-o iti sunt de-ajuns...
for helping me to grow, I own a lot I know... stiu, nu as fi invatat fara sa te cunosc... cand mi-ai zis in noaptea aceea ca am o mie de femei, eu ti-am zambit... si tu ai continuat spunandu-mi ca am si o mie de fetze... norocul meu ca zambisem inainte si am ramas asa, inghetat...the winds of change are always blowing, and every time I try to stay, the winds of change continue blowing, and they just carry me away... mi-ai spus ca in dragoste nu trebuie sa gandesc cu capul, ci cu inima... eu incerc sa fiu rational, si poate de-asta nu pot sa stau in vant... cand te opresti, toamna, langa o gramada de frunze, carora stii ca li se va da foc in curand, si vantul vine si le imprastie pe toate, innebunite, in jurul tau... nu ramai in vant, amuzandu-te de dansul lor fortat, magulit ca poti fi centrul micii lor tornade?...stii ca asta poate crea dependenta, nu?!...
to all the girls who shared my life, who now are someone else's wife... mda, you shared my life, si zilele trecute, cand erai cu el de mana, si m-ai atins, trecand pe langa mine, n-ai putut sa privesti decat vitrinele cu pantofi, intorcand cat mai evident capul, pentru ca el sa vada ca nu ma vezi... el sigur a vazut ca nu ma observi, dar poate ca a stiut ca ma simti, si asta l-a durut mult mai tare... tot timpul ai fost pur si simplu innebunita dupa pantofi... fetita mica... to all the girls who cared for me, who filled my nights with ecstasy... Julio, batrane, era inventat ecstasy-ul atunci? da, pot banui ca nu ti-am fost indiferent, mi-ai demonstrat cand chiar aveam nevoie, la mult timp dupa ce nu mai eram impreuna, si-ti multumesc pentru asta... nu, Tie nu iti pot multumi, stiai ce-ai insemnat pentru mine, si erai acolo, in acelasi oras…totusi n-ai venit pe holurile albe, sa vezi ce ramasese atunci din mine… nu ramasese prea mult, dar cu atat mai mult aveam nevoie sa te vad zambindu-mi macar… doar sa te vad…
they live within my heart, I’ll always be a part, of all the girls I’ve loved before… intotdeauna te voi avea cu mine… detaliile care au contat, ti-am demonstrat si-ti pot arata oricand, din nou, ca nu am uitat…chiar daca tu nu vezi decat o alta fata langa mine… de fiecare data cand te uiti in ochii mei, esti acolo, cu bune si cu rele, cu tot ce am trait impreuna…suntem inca amandoi, acolo, in trecut, si vom fi atat timp cat voi respira… to all the girls we loved before, who travelled in and out our doors, we’re glad they came along, we dedicate this song, to all the gilrs we loved before… pentru voi, toate ati fost si veti fi minunate, poate ca pentru alti barbati de-acum… desi nu recunoastem, de fiecare data cand ati iesit pe usa, ati plecat cu o parte din noi… si mereu voi dori acea parte inapoi… partea care a plecat cu tine, pe care altcineva nu mai poate sa o ia din nou… e doar a ta… To all the girls I’ve loved before!

cea de-a treia...

Aproape ca motaia, caldura care se scurgea din crestet se oprise undeva mai jos de ceafa. O aplecare usoara la dreapta, un moment de repaos, urmat de un val spre stanga, miscare care ii solicita putin muschii gatului… Ii trecu prin minte ca daca s-ar lasa purtat, fara sa se opuna balansului, capul i s-ar desprinde de pe umeri, s-ar rostogoli pe podeaua imaculata pana in micul perete al iachtului, bufnind sec si gol, ecou al lipsei de gandire instalata de cateva minute. Vizualizarea procesului, oarecum grotesc, avu darul de a il mai trezi la realitate… si isi aminti ca nu era singur. Probabil ca si ea se plictisea, cand propusese o plimbare pe coasta, despicand valurile la viteza maxima, nici el nu se gandise ca vor sta molesiti…si despartiti, unul sus pe punte, celalalt jos in spate, pozitia oarecum clasica, in care vezi toate modelele, pozand zambarete pe fundalul siajului ramas. Arunca o privire scurta spre ea. Era exact in locul in care trebuia, in stanga motorului care torcea linistit pentru sine, satul de desenat bulbuci si linii curbe pe marea calma. Zambetul ei fermecator, mai mult de complezenta, avu darul de a-l nelinisti usor, ca o previziune a culpei ce se va abate asupra barbatului care a avut o idee nefericita, idee pentru care poarta intreaga responsabilitate, si pentru care femeile nu ezita in a-l face sa se simta mizerabil si neputincios... Poate ca tinea la ea, nu era sigur daca o iubea sau nu, dar nu se va simti neputincios in fata reprosurilor mascate care vor urma. Nu, trebuie picurata putina adrenalina in supa asta albastruie, nu va mai pluti usor acest melcusor, acest melcusor va fi rebel. O mana hotarata pe acceleratie, o miscare cursiva spre inainte. Vasul ridica botul, opintindu-se intr-un val ivit de neunde. Ranji in clipa in care despica apa cu forta, simtindu-se de parca pumnul lui ar fi invins marea. Sentimentul de putere instalat l-a inflacarat, o nevoie subita de a-si arata barbatia il facu sa intoarca usor capul, calculat, pentru a asigura un unghi perfect de vizualizare frumoasei din spate. Inca de la jumatatea miscarii, in timp ce-si imagina profilul puternic dezvaluindu-se admiratoarei, simti ca ceva nu e in regula...intr-o fractiune de secunda realiza ca nu mai era acolo unde o stia. Inghiti in sec, marcat de stupizenia situatiei, si cobora scarita, cautand-o...
...Abia astept sa-l vad cum la urmatoarea aplecare o sa cada pe podea. Zambesc numai cand imi imaginez figura tampa arborata ca un firesc efect al brustei dezmeticiri... si totusi e asa de placut... sa simti fiecare adiere, sa te bucuri de fiecare raza calda a soarelui... si mirosul, mirosul apei de mare... a ce miroase apa marii?!... miroase a proaspat.... si a.... nu mai stiu, nu vreau sa gandesc, vreau doar clipele acestea minunate. Cum am ajuns aici?...il vazusem acum un an, la o petrecere highclass, a incercat sa nu ma priveasca insitent, insa asa cum pateau toti barbatii, a fost irezistibil atras de mine... nu sunt modesta, niciodata nu am fost... nu am de ce...stiam ca va fi al meu, ceea ce nu stiam, insa, era ca va fi si special... masculii sunt in genere prostuti cand e vorba de agatat, insa el... a stiut sa nu se grabeasca, sa nu-si forteze norocul, a plecat ca un trenulet mic de munte, incet, dar sigur. Ca mai apoi sa ma trezesc invaluita in aburii albi ai locomotivei, sa-mi doresc sa nu mai ies niciodata din ei. M-am indragostit repede de felul lui de a fi, de zambet, de abia perceptibila atingere a mainii cand imi mangaie obrazul... Acum s-a intors spre mine, ii surad si sper sa vada ca nimic din ce ar putea sa-mi ofere, sa-mi cumpere, nu se compara cu el... de el am nevoie... numai de...
Intuneric si rece... de ce este asa de intuneric si rece in jurul meu? Am urechile infundate, doar un mormait se aude... incepe sa-mi fie frica. Sunt... sunt sub apa?... nu ma pot misca, parca o mana uriasa s-a inclestat in ceafa... ce senzatie groaznica e sa respiri apa... numai apa... sarata...
Se scufunda incet, dar parca prea repede pentru ca el sa o mai poata ajunge. Coborase sub punte, numai pentru a constata ingrozit ca nu e acolo... in cele cateva secunde in care s-a repezit spre ultimul loc in care o stia, facu un mic film... O pata rosie pe carcasa motorului... doar atat si s-a aruncat in mare, inotand disperat in cerc, scufundandu-se cu ochii iesiti din orbite... stia ca atunci cand accelerase peste val, femeia cazuse... se ranise in metal si disparuse in apa. Ea il vedea, vedea o umbra agitata deasupra, din ce in ce mai neclar... Nimic. Nici macar intuneric.




(e doar a treia parte, mai sunt doua inainte, una dupa, si cea de acum... )

neputinta...

Oamenii buni ajung in iad pentru ca nu se pot ierta pe ei insisi…
De cele mai multe ori, reusesti sa traiesti cu rautatea altora, dar cu raul din tine e cel mai greu de trait…sunt scurte “sclipiri”, e acel “ce-ar fi daca…?”…aici, deja hotararea este pe jumatate luata…simti cum un inceput te scufunda incet, pana cand malul lipicios te impiedica sa-ti mai misti labele picioarelor… iti privesti usor amuzat neputinta… stii ca un efort mic ar putea schimba totul inapoi in bine, stii ca undeva, o soapta te impinge spre podeaua imaculata, pe care ar ramane doar cateva urme, si apoi totul ar fi ok…dar ce-ar fi daca? Daca m-as afunda mai mult?... nici nu mai stiu cand valul actiunilor m-a purtat spre mai mult… suprins, constati ca esti inghitit pana la jumatate. Agiti bratele inca libere, usor nemultumit de situatia in care singur te-ai varat…miscarile, cateva incercari de a indrepta raul facut, nu fac decat sa te traga in jos…mlastina propriilor decizii te suge, se alimenteaza cu tine… regreti curiozitatea sadica a primelor alegeri. Cum naiba am ajuns cu palmele batand a disperare noroiul umed?!... Acum vrei, vrei neaparat sa indrepti totul, dar orice incercare de a tine calea dreapta, cale stiuta de la bun inceput, pare sortita esecului… Malul ti-a ajuns la barbie… sa fie totul pierdut?... poate, totusi, trece cineva si te salveaza, o exterioara influenta adusa de noroc… murdaria iti gadila narile, iti imaginezi cum iti va umple plamanii, se va umfla in tine, ucigasa scurgere a raului facut… nu, nu te mai poti minti nici o secunda mai mult, totul a fost o greseala, de la bun inceput, dar acum e tarziu…nu mai e aer… ai pierdut… am pierdut…